Sectiune a gsp.ro
Tine-ma minte! Inregistrare
06.11.2009 FOTBAL

Sabău: "Între Anderlecht şi Poli e o diferenţă de valoare"

Antrenorul Politehnicii Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, spune că jucătorii săi au dat tot ce au putut în această seară

     Foto 1

"Vreau să îmi felicit jucătorii pentru munca depusă. Fotbaliştii mei au dat tot ce au putut, au alergat mult, au crezut că pot să câştige la Bruxelles. Asta s-a văzut prin ritmul pe care l-au avut, deoarece au ajuns mult la poarta adversă, contra unui adversar care are jucători valoroşi, cu multă personalitate. Dar chiar şi aşa, la scorul de 1-1, am avut iniţiativa. S-a văzut că echipa vrea să câştige şi nu s-a mulţumit cu un egal. Atunci când am avut posibilitatea, am încercat să aducem cât mai mulţi jucători în careul advers pentru a înscrie. Păcat că în acel moment în care credeam că vom marca a venit acel gol al gazdelor după o fază care nu spunea nimic. A fost o centrare în careu şi un jucător de 1,60-1,65 metri înălţime a marcat uşor. După aceea, s-a văzut clar că fotbalişti cum sunt cei de la Anderlecht nu pierd balonul, nu sunt timoraţi când sunt cu mingea la picior, întorc jocul, driblează. Este o diferenţă de valoare", a declarat Sabău pentru site-ul oficial al clubului.

 

COMENTARII (74)

1 2 3
De fanpoli pe 07.11.2009 la 13:19
De @@@ pe 07.11.2009 la 12:48
De djcristy pe 07.11.2009 la 12:00

noshit a spus pe 06.11.2009 11:53 cum sa declari asa ceva? ce petarda de antrenor aveti

you are right

CITEAZA
De petrol si gaze pe 07.11.2009 la 11:44
De ddt pe 07.11.2009 la 11:35
De uiuiuiui pe 07.11.2009 la 11:25
De pif pe 07.11.2009 la 11:13
De antrenor? pe 07.11.2009 la 01:09
De mr.tm pe 06.11.2009 la 22:21

batranul_singuratic a spus pe 06.11.2009 13:39 si intre antrenorii celor doua echipe e diferenta si mai mare....Ala face schimbari sa castige...sabau a facut schimbari sa omoare echipa exact cand era pe val...a bagat 2 maini moarte(stancu+curtean) la 1-1 si 2-1...si s-a vazut rezultatul...

Ai dreptate, cred ca schimbarile au fost gresite, dupa umila mea parere in repriza a doua trebuiau introdusi Cl.Ionescu si Goga in locul lui Bourceanu si Magera.Stancu si Curtean au fost penibili, nereusind nici macar sa execute bine cornerele, ultimul fiind si vinovatul moral la golul trei cand trebuia sa ramana in defensiva la un corner, insa a urcat in careu si astfel belgienii au declansat contratacul si au rezolvat partida, intr-un moment in care atacam si ne cream ocazii.

CITEAZA
De filipthedevil pe 06.11.2009 la 21:15

lockerz este un site care consta in a aduna ptz(bani virtuali) cu care poti comanda orice doresti.. de la farduri la console xbox. PTz se fac usor.. cand te loghezi ai 2 ptz raspunzi la intrebarea zilei inca 2 si pentru fiecare om alte 2. Dupa ce inviti 20 de oameni totul se dubleaza! Tot ce trebuie sa faci este un cont, care se face pe baza unei invitatii.. aici intervin eu. Daca vrei invitatie add com.lockerz pe messenger! (SITE'UL ESTE PE BUNE!)

CITEAZA
De gaby85 pe 06.11.2009 la 19:23
De barbes pe 06.11.2009 la 18:26
De Tms pe 06.11.2009 la 17:50
De un fan poli pe 06.11.2009 la 16:33
De cip pe 06.11.2009 la 14:34
De forza_poli pe 06.11.2009 la 14:11

saBOULE DEMISIA SA VINA UHRIN!!!saBOULE DEMISIA SA VINA UHRIN!!!saBOULE DEMISIA SA VINA UHRIN!!!saBOULE DEMISIA SA VINA UHRIN!!!saBOULE DEMISIA SA VINA UHRIN!!!saBOULE DEMISIA SA VINA UHRIN!!!saBOULE DEMISIA SA VINA UHRIN!!!saBOULE DEMISIA SA VINA UHRIN!!!saBOULE DEMISIA SA VINA UHRIN!!!saBOULE DEMISIA SA VINA UHRIN!!!saBOULE DEMISIA SA VINA UHRIN!!!saBOULE DEMISIA SA VINA UHRIN!!!saBOULE DEMISIA SA VINA UHRIN!!!saBOULE DEMISIA SA VINA UHRIN!!!saBOULE DEMISIA SA VINA UHRIN!!!saBOULE DEMISIA SA VINA UHRIN!!!

CITEAZA
De Ion pe 06.11.2009 la 13:49
De batranul_singuratic pe 06.11.2009 la 13:39

si intre antrenorii celor doua echipe e diferenta si mai mare....Ala face schimbari sa castige...sabau a facut schimbari sa omoare echipa exact cand era pe val...a bagat 2 maini moarte(stancu+curtean) la 1-1 si 2-1...si s-a vazut rezultatul...

CITEAZA
De violet pe 06.11.2009 la 13:10
De cipp pe 06.11.2009 la 12:50

poli ar fi meritat macar un rezultat de egalitate. pacat....avand in vedere ca e abia a doua prezenta in cupele europene dupa 20 de ani...eu zic ca e ok. oricum, poli nu trebuie sa se multumeasca doar cu putin in conditiile in care are o echipa solida, puternica. ar trebui sa indrazneasca mai mult! bafta poli!!!

CITEAZA
De DA pe 06.11.2009 la 12:35
De yo_jo,Subscriu pe 06.11.2009 la 12:31
De mimo pe 06.11.2009 la 12:28

Dl. Sabau va recomand constructiv sa vizionati primul gol marcat de Ajax la Zagreb si sa incercati la antrenamente aceasta metoda de finalizare a fazelor fixe. Este exasperant cum bate Karamian (+Curtean, si altii) loviturile libere si cornerele ploate si reusim doar faulturi in atac la fiecare faza ?! Avem totusi jucatori inalti si ar trebui sa exploatam mai eficient aceste faze fixe. Hai POLI !

CITEAZA
De ala pe 06.11.2009 la 12:24
De dorup pe 06.11.2009 la 12:19
1 2 3

Comenteaza

capcha

ALTE STIRI DIN FOTBAL

VIDEO/ Vezi aici...

Tehnicianul Timişoarei a susţinut o conferinţă de presă cu o zi înainte de confruntarea cu Astra

Chivorchian: "Avem 101...

Preşedintele Poitehnicii Timişoara, Gheorghe Chivorchian, este convins că Rapidul va pierde în cele din urmă la...

Taborda: "Nu sînt...

Pedro Taborda nu se consideră titular de drept în poarta lui Poli

Alexa, absent cu Astra

Căpitanul a fost suspendat după partida de pe teren propriu cu Alba Iulia

MECIURI

  • Astra Ploieşti
    Astra Ploieşti
  • -
  • Poli Timişoara
    Poli Timişoara

22.03.2010 20:30

ANTENA1.RO

SITEURI POLI TIMIŞOARA

SPORTURI

Victorie pentru Elba

Baschetbaliştii timişoreni au reuşit să pună capăt unei serii de trei înfrîngeri consecutive după ce s-au impus aseară în faţa celor de la Energia Rovinari


AUTOGRAFELE TIMISORENILOR

WALLPAPER

SUGESTII

Parerea ta conteaza!

Aşteptăm opinia ta şi sugestiile despre noul site. Mulţumim!

ARHIVA STIRI

Sapt. L M M J V S D
9 1 2 3 4 5 6 7
10 8 9 10 11 12 13 14
11 15 16 17 18 19 20 21
12 22 23 24 25 26 27 28
13 29 30 31        

Liga 1

  1. Etapa 23  
    • Ceahlaul
    • 2-1
    • FC Brasov
    • CFR Cluj
    • 1-0
    • Pandurii Tg.
    • U Craiova
    • 2-1
    • Poli Iasi
    • Otelul Galat
    • 2-3
    • Dinamo
    • Internationa
    • 2-1
    • Gloria Bistr
    • Steaua
    • 2-0
    • Gaz Metan Me
    • Unirea Alba-
    • 15:00
    • Unirea Urzic
    • Astra Ploies
    • 17:00
    • FC Timisoara
    • FC Vaslui
    • 20:30
    • Rapid
  2.  
  1. 1. CFR Cluj 43
  2. 2. Steaua 42
  3. 3. Dinamo 41
  4. 4. FC Timisoara 39
  5. 5. Rapid 38
  6. » clasamentul complet

Programul GSPTV

  • 07:00    Ştiri
  • 07:30    Recursul Etapei
  • 08:00    Ştiri
  • 08:30    Recursul Etapei
  • 09:00    Ştiri
  • 09:30    Dimineaţa de fotbal
  • 10:00    Ştiri
  • 10:30    Recursul Etapei
  • 11:00    Ştiri
  • 11:30    Recursul Etapei
  • 12:00    Repriza de Ştiri
  • 13:00    Ştiri
  • 13:30    Recursul Etapei
  • 14:00    Ştiri
  • 14:30    Recursul Etapei
  • 15:00    Fotbal: Unirea Alba Iulia - Unirea Urziceni
  • 16:45    Premium Liga
  • 18:00    Ştirile zilei
  • 19:00    Premium Liga
  • 20:30    Fotbal: FC Vaslui - FC Rapid
  • 22:15    Premium Liga
  • 00:00    Ştiri
  • Sursa programelor TV


Studiul de Audienta si Trafic Internet