Sectiune a gsp.ro
Tine-ma minte! Inregistrare
31.10.2009 FOTBAL

1 EURO pe secundă!

Atît va încasa fiecare jucător al Timișoarei în cazul în care Poli va cîștiga campionatul și va ajunge în grupele Champions League

     Foto 1

Timișoara a inventat un sistem inedit de premiere în caz de atingere a obiectivelor. Astfel, un titlu adus de jucători în Banat ar urma să fi e răsplătit cu 60 de euro pe minut jucat, adică un euro pe secundă de joc.

Dacă pînă în acest an, primele pentru titlu sau 50.000 pentru cîștigarea Cupei, erau dublate, la meciurile importante, de bonusuri semnificative de joc, acum conducerea bănățenilor a decis modificarea regulamentului de ordine interioară. Astfel, pentru cîștigarea campionatului, primele de obiectiv vor fi acordate în funcție de contribuția fiecărui jucător, după un tabel al minutelor jucate, întocmit de staff -ul tehnic al echipei. Un titular obișnuit, care ar juca, de exemplu, 30 de meciuri din cele 34 ale sezonului, ca integralist în fiecare partidă, ar încasa 162.000 de euro, în cazul în care bănățenii cîștigă titlul. Chiar și o rezervă, care prinde doar cîte 15 minute, în medie, pe partidă, și care ar evolua măcar în 20 de meciuri, ar urma să încaseze 18.000 de euro, o sumă deloc de neglijat.

“Jucătorii nu mai au prime de meci, ci doar de obiectiv. La final vor fi foarte mulțumiți toți dacă vor munci și își vor îndeplini obiectivul”
GHEORGHE CHIVORCHIAN, director executiv Poli Timișoara

8.000
de euro de persoană încasau în anii trecuți timișorenii pentru o victorie în meciurile cu “granzii” Steaua, Dinamo, Rapid și CFR

4.000
de euro era recompensa fiecărui jucător pentru un egal cu granzii campionatului în sezoanele precedente

COMENTARII (35)

1 2
De lupuaurel pe 01.11.2009 la 11:54

UN VENIT IN PLUS ! ! ! completand chestionare online (5 min un chestionar = 5 lei). Trimite invitatii si prietenilor tai pentru a face mai multi bani. Cand ai acumulat 100 lei , iti sunt trimisi prin mandat postal. daca esti interesat lasa un mesaj la alal0080@yahoo.com_...si iti trimit invitatia

CITEAZA
De eugen76 pe 01.11.2009 la 11:53

Arde pe draku!..nu suport oile lui becali,dar parca vad cum scoate un rezultat mare aici ..iar vad o saptamana la tv numai pe oier datorita besinilor de timisoreni..pfffffffff

CITEAZA
De cbbsvhfvos pe 01.11.2009 la 11:49
De lupuaurel pe 01.11.2009 la 11:47

UN VENIT IN PLUS ! ! ! completand chestionare online (5 min un chestionar = 5 lei). Trimite invitatii si prietenilor tai pentru a face mai multi bani. Cand ai acumulat 100 lei , iti sunt trimisi prin mandat postal. daca esti interesat lasa un mesaj la alal0080@yahoo.com_...si iti trimit invitatia

CITEAZA
De lupuaurel pe 01.11.2009 la 11:47

UN VENIT IN PLUS ! ! ! completand chestionare online (5 min un chestionar = 5 lei). Trimite invitatii si prietenilor tai pentru a face mai multi bani. Cand ai acumulat 100 lei , iti sunt trimisi prin mandat postal. daca esti interesat lasa un mesaj la alal0080@yahoo.com_...si iti trimit invitatia

CITEAZA
De lupuaurel pe 01.11.2009 la 11:47

UN VENIT IN PLUS ! ! ! completand chestionare online (5 min un chestionar = 5 lei). Trimite invitatii si prietenilor tai pentru a face mai multi bani. Cand ai acumulat 100 lei , iti sunt trimisi prin mandat postal. daca esti interesat lasa un mesaj la alal0080@yahoo.com_...si iti trimit invitatia

CITEAZA
De sorinpa pe 01.11.2009 la 11:32

puma20 a spus pe 01.11.2009 10:49 veniti la meci saor ieftinit BILETELE 5 lei peluza, 10 lei tribuna !!!!!!veniti sa vedeti LIDERUL POLI TIMIOSARA

puteti sa veniti la meci doar astia care aveti bani,sa cumparati la pret dublu de la speculanti,ca aseara mai erau doar 4 000 de bilete. Cei care criticau pana acum cred ca isi baga unghia in gat ca au lipsa de "meserie" pe aici. Sa batem deseara si sigur se lasa cu cantece pe starzile Timisoarei. FORZZA VIOOOLA,OLEEEEEEEE

CITEAZA
De filipthedevil pe 01.11.2009 la 10:57

lockerz este un site in care aduni puncte si comanzi orice vrei.. console, iphone,jocuri, adidasi. Doar 3 minute pe zi pentru a aduna puncte! Pentru invitatii add pe messenger com.lockerz (este verificat, merge, nici mie nu mi'o venit sa cred)

CITEAZA
De puma20 pe 01.11.2009 la 10:49

veniti la meci saor ieftinit BILETELE 5 lei peluza, 10 lei tribuna !!!!!!veniti sa vedeti LIDERUL POLI TIMIOSARA

CITEAZA
De 19ygy pe 01.11.2009 la 10:46

VREM SA II UMILITI DESIARA PE RAPANDULELE ASTEA DE stelisti FORTA VIOLA !!!!!!

CITEAZA
De puma20 pe 01.11.2009 la 10:36

FORZA VIOLA!!!!!!!!!!!!!!

CITEAZA
De puma20 pe 01.11.2009 la 10:34

vise placute celor care nu au dat de 5 ani 1 gol la timisoara!!!!!!!! 8 ani nu veti mai da 1 gol la timisoara!!!!!!!!

CITEAZA
De nigel_tro pe 01.11.2009 la 10:33

in loc sa vada o tara intreaga un stadion plin, o coregrafie extraordinara, pe noi suporterii cum vom canta pana la finalul meciului vor vedea raciurile alea pe un stadion cu maxim 7000 suporteri.

CITEAZA
De iancu200kgdesapun pe 01.11.2009 la 10:33
De nigel_tro pe 01.11.2009 la 10:22

e mai bine cu prime de obiectiv decat prime la pachet pt cateva meciuri sau prime la fiecare meci.pai ganditi si voi: daca le dai prima pt meciuri la pachet sa zicem 3-4 castiga doar 2 si pe urma urla ca sant nedreptatiti ca nu iau banii pt ce au jucat, daca dai prima pt fiecare meci in parte vor lua banii pt 2-3 meciuri bune dupa care o vor lalai ca au bani baietii.pt obiectiv e cel mai bine....ai atins obiectivul iei banii, daca nu iei mumu.prea sa fraierit iancu cu ei, le-a dat si asa si asa si nu au adus macar un trofeu.ma deranjeaza insa politica celor care transmit meciurile din liga 1.pai cum poti frate sa bagi poli iasi -dinamo de la ora 20 45 pe antena 1 si derbiul etapei sa il bagi de la 21 45 doar pe digi sport. asa tampiti nu am vazut in viata mea....pai ce meci are interes national?!.....eu stiam ca totul tine de rating, de numele echipelor care joaca dar vad ca ma insel.

CITEAZA
De yo_jo pe 01.11.2009 la 09:30
De sorinpa pe 01.11.2009 la 01:20

Timisoreanu a spus pe 31.10.2009 22:54 Fara prime de meci nu se poate! E o masura smechereasca, de criza, de autofinantare, prin care banii sunt platiti la final, daca echipa se claseaza bine. Asadar nu in fiecare luna.Jucatorilor cred ca nu le convine ca nu mai primesc prime si nu le convine ca la final primesc bani doar pt. minutele in care au jucat...E foarte greu sa castigam titlul dar culmea iata ce usor au renuntat la prime si le-au conditionat de castigarea acestuia.Personal nu cred ca masura asta va trece iarna.

primele reprezinta maxim 30 % din bugetu unei echipe. Cred ca este bine ca prea multi plimbareti se perinda pe la echipa asta. Pt Iancu este o masura de siguranta,la cate tepe a luat....

CITEAZA
De Timisoreanu pe 31.10.2009 la 22:54
De lol pe 31.10.2009 la 22:42
De 9bogdan7 pe 31.10.2009 la 22:34

rapidist 100% a spus pe 31.10.2009 18:53 sa bateti steaua! va tinem pumni!

si noi vam tinut dar... ginion.PFFFFF

CITEAZA
De alleebleu pe 31.10.2009 la 21:50

vom fii 30 de mii pe stadion! HAI POLI!

CITEAZA
De dan_kerko pe 31.10.2009 la 21:15

nicolasholding a spus pe 31.10.2009 19:23 steaua bate cu 4-1

tu esti dus la brocoli capului tinere...

CITEAZA
De tomnatic pe 31.10.2009 la 21:03

BAAA MURESENEE DUTE-N P--A MEA DE PROSTTT URASC CLUBUL CFR

CITEAZA
De djcristy pe 31.10.2009 la 19:58
De Alex Timisoara pe 31.10.2009 la 19:42
1 2

Comenteaza

capcha

ALTE STIRI DIN FOTBAL

Ripensia '33 si Poli...

Pe CUPADELEGENDA.RO, echipele timisorene au inregistrat deja primele victorii

Marian Iancu: "Vrem...

Finanţatorul echipei Politehnica Timişoara, Marian Iancu, a comentat decizia Comisiei Centrale a Arbitrilor, de a...

Iancu se adresează...

Marian Iancu, preşedintele lui Poli Timişoara, s-a adresat fanilor, prin intermediul unui comunicat postat pe...

Goga: "De data asta,...

Dorin Goga spune că Poli poate profita de punctele slabe ale dinamoviştilor pentru a aduce prima victorie în faţa...

MECIURI

  • Poli Timişoara
    Poli Timişoara
  • -
  • Dinamo
    Dinamo

23.11.2009 20:45

ANTENA1.RO

SITEURI POLI TIMIŞOARA

SPORTURI

Joc pentru spectacol » Elba vs Asesoft

BCM Elba Timişoara şi Asesoft Ploieşti se întîlnesc mîine de la ora 18:00 la sala Constantin Jude din Timişoara în ultimul meci din sezonul regulat


AUTOGRAFELE TIMISORENILOR

WALLPAPER

SUGESTII

Parerea ta conteaza!

Aşteptăm opinia ta şi sugestiile despre noul site. Mulţumim!

ARHIVA STIRI

Sapt. L M M J V S D
44             1
45 2 3 4 5 6 7 8
46 9 10 11 12 13 14 15
47 16 17 18 19 20 21 22
48 23 24 25 26 27 28 29
49 30            

Liga 1

  1. Etapa 14  
    • Unirea Alba-
    • 3-1
    • Otelul Galat
    • Rapid
    • 4-1
    • Gaz Metan Me
    • Internationa
    • 15:30
    • Unirea Urzic
    • Gloria Bistr
    • 22.11
    • FC Brasov
    • U Craiova
    • 23.11
    • Ceahlaul
    • Astra Ploies
    • 23.11
    • Steaua
    • FC Vaslui
    • 23.11
    • CFR Cluj
    • FC Timisoara
    • 23.11
    • Dinamo
    • Poli Iasi
    • 24.11
    • Pandurii Tg.
  2.  
  1. 1. Rapid 26
  2. 2. CFR Cluj 25
  3. 3. Steaua 25
  4. 4. FC Vaslui 25
  5. 5. FC Timisoara 22
  6. » clasamentul complet

Programul GSPTV

  • 07:00    Ştiri
  • 07:15    Contraatac
  • 08:00    Ştiri
  • 08:15    GSP TV Plus
  • 09:00    Ştiri
  • 09:15    Smiley TV
  • 10:00    Ştiri
  • 10:15    Contraatac
  • 11:00    Ştiri
  • 11:15    Contraatac
  • 12:00    Ştiri
  • 12:15    GSP TV Plus
  • 13:00    Repriza de Ştiri
  • 14:00    Fotbal: Unirea Alba Iulia - Oţelul Galaţi
  • 15:45    Premium Liga
  • 18:00    Ştirile Zilei
  • 19:00    Contraatac
  • 21:00    Evenimentele zilei
  • 21:45    Premium Liga
  • 23:00    Ştiri
  • 23:15    Interviul săptămânii
  • Sursa programelor TV


Studiul de Audienta si Trafic Internet